Mi-am luat de-o seama vazand peste ce fenomene dau si m-am concentrat asupra muncii si a copilului meu, dar parca si aici statutul de femeie singura ma urmarea ca un blestem.
Am devenit boul bun de jug, un cal de povara, care trage la o caruta mult prea grea, o femeie buna la toate, stalpul societatii, femeia sovietica, stalpul de care te sprijini in momentele dificile.
Am tras cat am tras, insa sunt facuta din carne, oase si inca ceva, mult prea fragil si usor de manipulat, din suflet, asa ca in zorii unei dimineti limpezi de inceput de martie am cedat fizic, m-am inbolnavit.
M-au last puterile si mi-am luat lumea in cap si m-am rezumat la cresterea si educarea copilului meu, m-am rezumatumat la cratita, de care atade mult am fugit si pe care am incercat sa o inlatruram din exisenta noastra ca pe un rau, ca pe o corvoada.
M-am reantos la statutul de gospodina si de mama, in aceste momente de disperare, caci o stare neanteleasa si destul de frustranta stare m-a invalui, am inteles, ca roata este rotunda si ca viata noastra este menita sa se intoarca in momentele de inceput.
Atat de mult am refuzat statutul care ne-a fost harazit dintru inceput, acela de sotie, de mama, de gospodina, de "sclava" a unui barbat, de stapana a propriului camin, alergand dupa recunoastere sociala, politica, luptand sa avem drepturi gale cu ale bartbatilor, ba chiar depasindu-le, am preferat sa devenim sclavele societatii in care traim, deoarece dorim sa iesim in fata si sa acedem la anumite efemeritati.
Ca femei ne-am obtinut libertatea si dreptul la vot, pretul a fost mare.
Si totusi in final realizam ca tanjim dupa o viata tihnita si linistita, asteptam cu infrigurare, barbatul mult visat, tanjim dupa primul sarut al dragostei si dupa rochia alba de mireasa, visam la la cele momente cand vom imbatranii si le vom povestii nepotilor, despre cum era pe vremea noastra.
Nu mi-a parut rau nici un moment din trecutul meu, nu am regrete am doar lectii invatate, invatate greu pe propria-mi piele, invatate cu lacrimi si suferinti amarnice.
Prejudecatile m-au urmarit, societatea si oamenii m-au judecat, am fost pe marginea prapastiei de mii de ori si in loc sa primesc o mana intinsa, am primit doar bobarnace, menite sa ma detrmine sa renunt.
Naucita, trezita ca dintr-un somn greu, privesc in jur, ochii imi staruiesc asupra unui mic tablou, este de o finete si de o frumusete absoluta "Ruga florii soarelui", autoarea, o femeie , Eu.
Luni la rand am pictat flori de soare. Era de fapt o dorinta a femeii de caldura, de protectie.
Cu fiecare zi ce trece imi constientizez un nou statut al meu, o noua ipostaza pe care am invatat-o, aceea de a fii femeie.
Zambind pentru a nu stiu cata oara, asemenea unui mare intelept, care am priceput una din marile mistere ale universului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu