sâmbătă, 9 iunie 2012

Cronica de Falticeni

Buna seara , dragii mei, scriu acum în fapt de seara despre o noua actiune a Clubului de Initiativă Literară, acţiune ce s-a desfăşurat la Fălticeni, la sediul Serviciilor Alternative(fosta casă de copiii- Dumbrava Minunată) Fălticeniul este oraşul meu de adopţie, cam de vreo doi ani de zile şi nu pot sa vorbesc, atat despre Fălticeni, ca oras, cât şi despre oamenii de acolo , fără o oarecare emoţie, ce este amestecată cu o anumită tandreţe. Astazi la manifestarea initiata de CIL, ne-au onorat cu prezenţa atât tinerii din sistemul social de protecţie, cât şi tineri din liceele fălticenene , alaturi de noi au mai fost :doamna Iuliana Gabriela Curtui-sef serviciu, o doamna deosebită şi o mare iubitoare a artei , sub orice formă s-ar prezenta ea, doamna Anca Baitan- sef centru, un om deosebit,care ne-a declarat că ea nu scrie, deoarece este mai tehnică , mai practică , dar ii place arta si o încurajează, ea lucrează cu copiii şi tineii cu dizabilităţi, doamna Cristina Aanei, o draga prietenă si o buna colega. Dupa cum v-aţi dat seama şi eu lucrez tot aici, ca şi psiholog. Insă astzazi nu am vrut să fiu psiholog, am dorit să fiu un om, asemenea multora şi am lăsat garda jos şi am lasat emotia sa curga. Acestei manifestări, s-a alăturat, spre marea mea bucurie si domnişoara Cristina Lauric , un om drag sufletului meu, o prietenă minunată, care a venit de la Suceava să fie cu noi. Da, imi sunt dragi şi afirm acest lucru cu o mândrie deosebita fiind privilegiatâ sâ mă aflu alături şi în mijlocul lor. Dar să nu mă lungesc cu vorba şi să încep prin a va prezenta evenimentele Activitatea am numit-o “Dialoguri”, acum doar Dialoguri fălticenene , dar pe viitor sunt sigură că vor mai exista manifestari de acest gen. De aceasta dată eu am avut privilegiul şi onoarea să fiu moderator şi dupa ce mi-am exprimat bucuria ca ma aflu in mijlocul lor prin intermediul, multumondu-le ca sunt alaturi de noi, am dat cuvantul colegilor mei , care au prezentat platforma program a Clubului Ca o buna gazdă, ce sunt,eu, Ilinca Ioana Rusu, am deschis sedinăa cu una din lucrarile mele mai vechi, care se intituleaza “Mişa , câine de vânătoare”, este o povestire care ilustrează prietenia, cel mai de preţ dar pe care îl poate primii cineva. Aici este vorba despre prietenia dintre un om şi câinele sau. Nu îmi place prea mult să vorbesc despre mine sau despre lucrarile mele şi tot timpul am vrut ca cei din jurul meu să o exprime . Dar pentru că astazi am avut privilegiul de a modera, am şi datoria de a scrie cronica acestui eveniment, deci va trebuii sa imi prezint lucrarea. În această povestire, am dorit să scot în evidenţă cele mai de preţ valori: prietenia, loialitatea, devotamentul şi iubirea pură şi dezinteresată, care indiferent de evenimente ramane constantă. Pot să vă spun ca a avut ecou, aceasta povestire, rezonand în fiecae, şi am simţit nostalgie în glasurile multora din cei care au avut un cuvant de spus pro sau mai puţin pro, la povestirea mea. Iubim animalele şi avem nevoie de devotamentul lor, căci noi le aparţinem , intr-o masură mai mare decat ele noua. Dar am să vă las să judecati singuri , când o veţi lectura. A urmat o poezie superba ”Suflet pierdut”, autoarea este o tânară , cu care am onoare să lucrez, are doar 16 ani . Din dorinţa de a descărca din prea plinul sufletului ei, a început să scrie, legând cu o sensibilitate şi o duoşie aparte sentimentele de cuvinte. Tânara se numeste Georgiana Comnadar, am descoperit acest spirit liber si totuşi cenzurat , pe la începutul anului, când mi-a aratat câteva din creaţiile sale, nu am ştiut că scrie şi că poate ascunde atata gingasie. Poezia “Suflet pierdut” ascunde o dorinţă de dragoste şi de împlinire, este o nevoie firească a oricarei finiţe de a se împlini prin iubire. Este melancolică şi o durere profundă se ascunde în spatele versurilor ei, caci ca şi toate lucrurile tot asa şi sentimentele au doua fateţe, una luminoasă, iar cealalta intunecată “ Acum te vad in vis dorinţă…Şi parcă esti…parca apari/Dar imi aduci doar suferinţă” Urmatoarea lucrare “Totul , aproape sau poate nimic” aparţine unui tânar, Munteanu Duca, are 19 ani şi scrie de ceva timp, numai că dintr-un sentiment de frică , as putea spune, a tinut doar pentru el. Tot intamplator si cum nimic nu este întâmplător, l-am descoperit, sip e acest tanar. Mâna 1nca nu este sigură, dar ochiul sau pare format, subtilizând destul de dur anumite aspecte mai putin graţioase ale comportamentului uman. Cu umor a pus pe hârtie un paflet, o satiră în care a ironizat prostia, inoranţa precum şi o serie de false valori dupa care ne ghidam. Are cursivitate în scris şi îmbină armonios proverbele şi zicătorile din batrani, plasandu-le in contextual actual, al unei societăţi în plină schimbare. Opera sa prezintă, o aventura sateasca, a trei prieteni, care au cinstit un pahar mai mult si de acum au curajul de a explora lumea ,fixandu-şi obiectivul indepartat Honolulu. Obiectivul este clar, în mintea acestora şi totuşi în atingerea acestuia apar fel de fel de obstacole. Nu vreau mai multe să vă povestesc, căci aş strica farmecul acesteia şi vă las pe dumneavoastră să o descoperiţi. Florin Haidamac, carismaticul nostrum vindecator, ne-a citit cel de-al doilea capitol din viitorul său roman “Adnana”, care se intitulează ”Casă dulce casă!”. Sincer mi-am dorit să reaud , în lectura autorului, lucrarea, care cred eu poate fii o lucrare de sine statatoare, dar poate face parte şi din sucesiunea de evenimente, care formează un roman. Am putut observa, de-a lungul timpului , ca scrisul pentru dansul reprezinta o supapă, un mod de a evada, din cotidian şi de a se regaăi într-o altă poate mai buna sau zguduitor de salbatică Personajele sunt vii, bine conturate şi provocator de reale. Florin , descrie cu dibacie compexitatea Universului, dar redus la nivel micro, iar acest micorounives este cred , Omul! Eu, personal am fost impresionată de scrierea domnului doctor, rezonand foarte puternic cu aceasta şi am dorit să o reaud intr-un alt cadru, adica Acasa, căci consider o a doua casa, locul in care îmi petrec o mare parte din timpul meu., serviciul. Mihael Ştefan o copila de 15 ani, elevă in cl a IX-a la Nicu Gane, ne-a incântat cu un monolog, un monolog despre feicire. Personal spun că m-a fascinat cursivitatea şi puritatea trăirilor, o puritate pe care doar copiii şi cei tineri, cei care se afla la începutul vieţii, pot să o aiba. Ne-a ridicat o intrebare, tuturor celor aflati acolo “ Ce este fericirea? şi oare Cum putem să o atingem?”, tot tânara autoare ne raspunde “Fericirea e ca o explozie în sufletul tău, cu cât este mai spontana, cu atât este mai sinceră, îţi colorează viaţa cu un pic de roz.” “Tresalta doar la atingerea lui, aude doar pasii lui. Dar iti jur ca fericirea nu inseamna doar sa zambesti…Mi-as da sufleul pentru fericirea de a plange iar…”, caci fericirea nu tine de un tipar sau de o anumita reteta, fericirea este subiectiva si imbraca o alta haina, functie de aspectele personale ale fiecaruia Fericrea este un aspect, o stare, ce a framantat pe multi dintre noi, cautând sa ii gasim sensul şi intelesul şi o căutam neâncetat şi o dorim şi alergam, dar de foarte multe ori fericirea este atat de aproape de noi. Este o stare de implinire dupa care tanjim. “Abea cand obosim şi nu mai alergăm , fericirea ne ajunge din urmă.” Ma bucur că , tânara mea prietenă, a radus în sufletele noastre un strop de feicire, aflandu-se alaturi de noi. Bianca Gerasim, o tânară, care a zguduit audienţa, oferindu-ne prin lucrarea ei, emoţia pură, a unor “Amintiri uitate”, reevoca , amintirea încă vie, păstrată în suflet de copil aceea a despărtirii de mama lui. Durerea este vie, profundă, mistuitoare, insă această durere a ajutat-o săia viata in piept “Viata m-a făcu tare şi ştiu, acum că orice ce lucru ma va motive” “Despărţirea de cei dragi m-a făcut să lupt, chiar dacă aproape în fiecare zi am primit câte o lovitură.” Nu vreau sa va spun mai multe despre aceasta lucrare, in care veţi descoperii puritatea gandurilor şi a emoţiilor şi vă las pe dumneavoastra, sa consideraţ1 dacă e aşa sau nu (lucrarea va apărea pe blogul official al Clubului, in cursul acestei săptămâni) Diana Filipciuc, o alta tanara talentată, ne-a reţinut atenţia cu patru lucrai, lucrari ce au fost scrise in diferite perioade ale vietii sale, tratând teme, as putea spune existenţiale si caracteristice pentru vâsta respective. Ilustreaza prin cuvinte atât de frumos iubirea, dorinţa, împlinrea şi nevoia noastră de iubire. “Cu un miros de regret./Mi-am oprit orologiul vieţii./Cu un suras In creatiile sale tânara poetă vorbeste despre “Noi doi”, despre “Singurătate primordială”, “Mi-aş da o aripa să zbor” şi “Minte-mă”, în care dorinţa de a ne preface că avem, că suntem , că simţim, că iubim şi suntem iubiţi, ne da un oarecare grad de siguranţă Dar in final , dând o tentă optimistă acestei poezii, totuşi ” Şi peste ani, când ne vom întâlni/Minte-mă că m-ai mintit” Poezia , Dianei este suava, cuvintele izvorasc parcă, un suvoi de sentimente şi de trăiri ce se îmbinană formând poveste, ce înseamnă viaţă Cristina Lauric, un artist plasic de exceptie, un om de o sensibilitae si de o candoare aparte, ne-a încântat din nou cu un ciclu de poezii. Dorinţa de exprimare este foarte acută şi ne împărtaşeste cu o bucurie copilarească, această nouă trăire a scrisului. “Nu se poate abtţne să nu scrie , sa nu creeze in versuri”. Cristia! Mult success! Culorile sufletului tău, nu ne vor încânta numai văzul, ci şi sufletul. Sunt încântată de ziua pe care am petrecut-o alături de oameni dragi sufletului meu, creind o punte de Dialoguri.