duminică, 25 septembrie 2011

Ganduri

Lunile trec unele dupa altele, azi e luni, maine e vineri, zile si nopti si nopti si zile, rasitrituri purpurii si apusuri blande si iata ca pe nesimt am intrat in cea de-a noua luna a anului , acum a inceput si uite ca nici nu simt ca ea se si termina, privesc in urma mea, privesc cu nostalgie si totusi sunt mandra de ceea ce las urmasilor mei.

A fost un an lung si greu, esecuri, lovituri sub centura, cuvinte dure, priviri piezise m-au facut sa plang amarnic, creind un zbucium nefiresc sufletului meu, un zbucium nascut dointa sufletului meu de a face , de a realiza, de a lasa ceva in urma mea si indiferenta celor din afara.

Vorba frantuzului -asta e viata- ne ridicam, ne scuturam de praful in care am fost aruncati, sau daca e noroi, ne ia ceva mai mult timp, pana ce acesta sa se usuce, ne evaluam tinuta, care e putin mototolita si ne continuam drumul. Ce usor e sa vorbesc! Pana si eu am ajuns sa ma minunez de asta, recunosc nu mi-a usor sa trec peste rautatea si indolenta oamenilor, peste cuvinte inutile si vorbe aruncate intr-o doara, gratuite, spuse de dragul de a fi spuse.

La inceput m-a uimit violenta cu care veneau spre mine, lovind si taind in carne vie, despicandu-mi suftul in doua.

Deosebirea dintre arma alba, care poate doar sa iti raneasca integritatea fizica, cuvantul, iti poate ranii sufletul, sufletul... acea mica parte a corpului uman, in care adunam vise si sperante desarte, amintiri ale unui trecut indepartat, vise pe care uitam sa le mai implinim, sufletul poate zdrobit cu un simplu cuvant.

De-a lungul anilor am invatat, cum pot sa fac ca suferinta sa fie minima, victimele sa se ridice la un numar minim, iar ranile sa nu se extinda.

Recunosc inca mai pot fi ranita si ma simt anulata sufleteste, ma opresc pt o secunda, imi ling ranile, injur ca un birjar, dand la toti dracii, reusind astfel sa dau afara furia, care imi intuneca judecata si apoi ma ridic, imi fac o cruce mare, spunand un Doamne ajuta si apoi ma uit in jur sa vad ce pot sa fac.

Clipele trec pe nesimtite ,in defavoarea mea, care am regasit placerea de a scrie si nu imi dau voie sa imi termin gandul si povestea.

O data imi faceam un timp numai pentru mine si pentru povestile mele, imi faceam timp pentru a-mi aminti.

Numai ca acea Eu, a crescut si a mai adaugat o suvita alba, un mic rid pierdut in coltul ochiului si noi experiente la catastiflul maturitatii.

vineri, 2 septembrie 2011

Clipe suspendate

Florile de migdal s-au scuturat , dar amintirea lor a ramas inca treaza in sufletul meu, creand suspine si lacrimi fara voie.

Adesea m-am intrebat , de ce tin atat de mult la aceasta amintire, ce rascoleste ea?Floarea migdalului incepuse sa sangereze, picuri mici se prelingeau de-a lungul petalelor ei.

Barbatul cu ochi de ghiata, s-a oprit pentru un moment in viata mea, daruindu-mi clipe ce le-am inchis intr-o cupa cu vin rubiniu.

Am ridicat cupa, privind la jocul luminilor, lumina creea forme si culori nemai vazute, iamgini de vis si clipe de cosmar..

As vrea sa plec, Andrei i-am spusi-barbatului ochi de ghiata, as vrea sa plec departe de tine si de toate durerile!.

Unde vrei sa pleci?, m-a intrebat barbatul cu ochi albastrii, pierzandu-si lucirea aceea de ghiata.

Ramai aici langa mine, ramai langa tot ceea ce iubesti, ramai aici, caci multi avem nevoie de tine, de taria zambetului tau.

L-am privit surprinsa, un moment, un moment ce a ramas suspendat in timp.

Mi-am dat seama cat de multe sperante, pusese in vorbele lui, ii simteam durerea , deznadejdea, se agata de mine, ca de un punct de sprijin, se lega prin fire nevazut. Dar eu nu vroiam acest lucru, nu vroiam sa devin sediul sperantelor lui.

M-am abandonat pt o secunda in bratele sale, o clipa, o secunda un ceas, mi-as fi dorit sa dureze o vesnicie acea secunda, dar eram constienta in acelasi timp ca nu se poate.

Ne-am continuat drumul in directii paralele, nestiind daca ele se vor mai intersecta vreodata. Daca vom privii impreuna cupa de vin rubiniu, daca vom mai culege flori de migdal, daca.... timpul a ramas suspendat.

Ganduri de septembrie

Zi de zi deschid catre o noua fereastra spre lume, chiar daca aceasta fereastra este virtuala si incerc sa privesc dincolo de ea, uneori imi imaginez, alte ori vad realitaea pura si cruda asa cum este, alteori incerc sa ii dau un plus de culoare, alteori doar privesc .

Imi este drag sa scriu, imi place, pentru ca ma afund in lumea cuvintelor, in lumea in care eu ma simt bine.

Am trecut printr-o serie de momente dificile, print-o serie de esecuri, ce au devenit realizari, fiecare zi a fost o noua provocare, am trait momente de agonie si extaz, acum, inca ma zbat intre cele doua, ca o pasare ce a fost prinsa in lat si nu se paote elibera.

In fata ochilor mei a aparut un mesaj, un mesaj ce l-am primit demult de la o fosta colega de clasa, hartia roz , ce a pastrat ultimele amintiri de liceean, imi transmite acum o ceva.

"Oamenii se iubesc, se iubesc atata timp cat sunt impreuna. Unii se mai intalnesc din cand in cand, amintindu-si de frumusetea clipelor petrecute impreuna. Incercand sa retraiasca fericirea s-au gandit sa isi creeze amintiri-geanina-12.06.1997"

Asa e draga mea Geanina, Amintirile sunt tot ce avem in aceasta viata, cu ele traim, din aceste amintiri ne hranim sufletele.

Intelegand substratul acestui mesaj, am daltuit in piatra timpului o noua amintire, cu toate ca sa fi vrut sa dainuiasca si sa nu devina amintire atat de curand.

Uneori cel mai mare rau se poate transforma in cel mai mare bine, depinde de cum privesti lucrurile, ce perspectiva ai.

Spre deosebire de alte nopti, am dormit bine, m-am trezit doar o singura data, iarasi la 2, am deschis larg fereastra , luand o gura de aer rece si proaspat si m-am intins in pat lasandu-ma prada somnului. Pana ce somnul sa ma prinda in bratele lui, ganduri felurite mi-au trecut prin minte si ma intrebam de ce s-a intamplat tot ce s-a intamplat. M-am intrebat de ce exista invidia, sunt multi oameni care nu pretuiesc ceea ce au, dorind mai mult, creeind intrigi si starnind conflicte.

M-am intrebat de ce m-a lovit atat de crunt, in momentul in care am gustat putin din fericire.

Primul meu impuls a fost sa pun mana pe telefon si sa o intreb De ce?, apoi m-am linistit incetul cu incetul.

Copiii au acest dar de a ma linistii, de a-mi readuce buna dispozitie si limpezimea gandului.

Si asa a fost, cand simteam ca pieptul imi pocneste, iar neguara furiei pune stapanire pe mine si imi pierd limpezimea, iata ca un copilut imi calca pragul cabinetului, imi zambea, ca semn ca nu ma uitase, ca a venit cu speranta ca maine va fi mai bine.

Cand lucrez cu copiii , ma detasez de toate si de tot, nu mai exista nimeni si nimic, in afara de noi,

este o capacitatea mea de a infrunta lumea, de a o asimila detasandu-ma totodata de aceasta lume .

Imi amintesc de Blijdorp, cand lucram cu tinerii de acolo si ne implicam in ceerea unei aliante, ce va dura pana la capatul timpului.

Imi amintesc de cantecul Angelei Similia care spunea cam asa: "Omule nu te prosti/ Viata nu trece intr-o zi/ Can-ti-e sufletul amar/Indulcestel cu un pahar"

Uitam adesea ce e important, axandu-ne pe lucruri marunte si uneori meschine.

joi, 1 septembrie 2011

momente

Fiecare zi este un nou inceput, fiecare zi este o noua provocare, fiecare zi, este unica.

Asta noapte n-am trezit in jurul orei 2 si am scris, lasand lacrimile sa spele durerile sufletului meu, un suflet chinuit si haintuit, cam asa mi-as putea descrie sufletul, un suflet singur si flamand.

Dupa ce am scris, m-am rugat la Dumnezeu sa nu ma lasa , sa nu ma lase prada mortii, caci simteam ca mor, ca ma sting. De trei luni incoace simt ca ceva nu imi da voie sa ard, asemeni focului din mine, flacara fiid tot mai mica si pe cale de a se stinge.

De fapt banuiesc cine este acea privire reea care ma pandeste din umbra, asteptand orice semn de slabiciune , pentru a sarii si a ma sfasia.

Mi-am amintit , ca intr+un colt de dulap mai pastreyz o sticla cu aghiama mare, veche de sapte ani, de foarte multe ori am apelat la remediul asta cand era fetita mea mica.

Am luat din apa sfintita si mi+am spalat fata, care incepea sa arda, apoi am stropit , facand semnul crucii si brusc ca prin minune mi+am revenit, durerea care ma apasa de luni de zile incetase.

Acuma stau si ma uit in urma, ca si alte lucruri stranii mi s-au mai intamplat, de cand ma aflu in acest loc, care poarta o puternica energie negativa.

Adevarat este ce se spune, ca omul sfinteste locul si nu locul pe om.

este vorba despre servieu, este un loc in care s-au adunat foarte multe energii negative, prea multa durere si suferinta s-a strans, am simtit de mai mult timp acest lucru, dar pluteam intr-o ceata, o ceata deasa pusese stapanire pe mintea mea si nu am putut sa vad.

Asa se intampla, cand este vorba de tine, nu iti poti da seama si nu poti realiza ce se intampla.

Totul a inceput in iunie, cand slavim si cantam copilaria,

Obiectiv- determinarea unui numar, destul de mare de copiii sa paraseasca Falticeniul de buna voie si sa plece la Radauti, unde s-a deschis un asezamant religios, pentru o anumita categorie de copiii, cu un anumit specific, sa fie pana intr-o anumita varsta, sa fie frumosi si sanatosi, sa nu aiba cumva vre-o alienare mintala.

Am avut senzatia ca suntem la targ si ne alegem oile , asta e buna sa traiasca , asta e bolnava si trebuie sacrificata. Am refuzat categoric sa particip la aceasta mascarada, de doi bani, in care erau in joc sufletele copiilor. Am plans amarnic pentru ei, trei zil;e si trei nopti m-am perpelit, rugandu-ma si sperand intr-o minune, iar la sfarsitul celei de-a treia zi, mi s-a aratat calea, ceea ce trebuie sa fac si cum ii pot sprijini si ajuta.

Disperati copiii m-au inconjurat si m-au intrebat, ce se intampla doamna, va rog spuneti-ne adevarul, toti ne mint si unul ne spune una si altul ne spune alta, stim ca dumneavoastra, sunteti sincera cu noi si nu ne-ati mintit niciodata oricat de crud si de dureros a fost totul.

M-am vazut dintr-o data investita cu o putere si aveam o misiune extrem de importanta de dus la bun sfarsit.

Atunci, cred ca afost momentul in care s-a declansat totul.

Lucrez la casa de copiii, actualmente serviciile Alternative de tip Familial , dar parca s-au scurs 10, am incaruntit, dar am invatat sa lupt cu indarjire pentru ceea ce cred si sa merg inainte indiferent de riscuri si de consecinte. Am invatat ca ma aflu in acest loc pentru un anumit scop si ca nu intamplator am fost trimisa aici.

Va urma.

Ganduri

Somnul ma ocoleste si ma simt incarcata de o serie de energii negative, pe care fara sa vreau le colectez de la cei cu care interactionez.

Nu stiu unde am gresit sau cu ce am gresit? Tot ce mi-am dorit a fost sa fiu fericita si sa ii fac si pe cei din jurul meu fericiti si se pare ca am esuat. Cel putin in prima parte a misiunii mele, pe a doua am dus-o cu brio la capat.

Am hranit suflete flamande din marele meu gol, care nu mai pare atat de gol, iar eu am ramas secatuita de puteri, urgisita de vremuri si respinsa de oameni.

Am iubit cu pasiunea inceputului si uitarea sfarsitului si totusi tot ce am iubit, tot in ce am crezut, s-au intors impotriva mea, aratandu-mi ca afost in zadar. Alungata si abandonata pentru ca am incercat sa cred, sa sper, sa lupt.

Am deschis cartea de taropt, asa cum o fac adesea, cand nu stiu incotro sa o iau si ea mi-a arata intotdeauna calea.

Pare o superstitie prosteasca, o joaca.

Cartea mea de astazi este o carte de Spada, nu prea imi plac aceste carti, ingeneral nu prea aduc vesti imbucuratoare-si totusi Sase de spada, imi transmite , urmatorul mesaj:

"Stim cu exactitate lucrurile in care credem ", este adevarat ca mi=-am pierdut credinta si puterea de a continua, speranta ca maine va fii mai bine si totusi impotriva pesimismului meu interior, am reusit sa le redau celor din jurul meu speranta , credinta.

eu nu mai pot sa cred, sa sper si sa astept, au fost mult prea multe incercari si de fiecare data am fost singura.

Fac un exercitiu de vointa si trec in pozitia martorului, ma privesc de undeva din exterior si sincer ma privesc cu mila si regret- m-am risipit in iluzii, in vise, in sperante , in asteopari, am crezut ca pot sa transform suferinta in fericire, fericirea in speranta ca maine va fi mai bine, iar sperant in certitudine.

Nu pot spune ca nu am facut ceea ce mi-am propus, dar eu ce am primit in schimb?

Am primit lacrimi , suferinta, respingere, singuratate.

M-am oprit un moment asupra acestei fapturi, care sunt eu si m-am privit cu compasiune, as fi vrut sa imi aduc alinare si mangaiere, asa cim am adus-o fiecarei fiiinte care mi-a trecut pragul. A fi rut cumva sa ma alin, dar se pare ca nu mai pot.

Fiecare zi incepe sa fie doar o inetie, nu mai gasesc sensul si nici placerea de a traii.

Am incercat sa fur fericire, cateva momente de ferivcire mi-ar fi fost deajuns, dar feicirea nu m-a vrut

M-am nascut in anul focului, sub auspiciile pamantului, intr-o noapte cu luna neagra.