marți, 31 mai 2011

Puterea dorintei





Mi-am dorit sa fiu un fluture mov, cu aripi de catifea purpurie, existenta mea era emera si depindea de coltul acela de nor de care atarnam in zori de zi. Imi aud bataia aripilor, e atat de tacuta!. Incet incet, batand ritmic din aripi, fluturele mov cu aripi de catifea puruprie, trece, nestiut si nevazut de nimeni, in fiecare zori de zi, peste orasul nostru, trece peste satul in care, viata inca mai palpaie in mugetul vacilor, in behaitul oilor, in latratul cainilot imbatraniti in amintirea povestilor lui Dragos, cel ce a ucis bourul.



Fluturele mov cu aripi de catifea purpurie, trece nestiut si neauzit, peste cetati, in care odinioara domneau imparati cu barba alba si coroana de aur pe cap, care ulterior au fost inlocuiti cu domni avizi de putere, care nu aveau alta treaba decat sa vorbeasca neincetat la telefoane mobile.



Flurele mov, cu aripi de catifea purpurie, trece pe deasupra tuturor, bataia aripilor sale este abea perceptibila, uneori fluturele mov, trece, nevazut si nestiut de nimeni, caci el se arata doar in zori zilei, cand aerul este mai proaspat si ochii copiilor limpezi. Flutrele mov, trece neoservat, camuflandu-se perfect in multimea flurilor, galbeni, ce traiesc doar o zi, adesea bataia aripilor sale este abea perceptibila, dar bataia arpililor de fluture, naste uragane, provoaca schimbari.



Alteori mi-am dorit sa fiu o floare si sa ma las alintat de razele soarelui, sarutata, de lacrimi de roua, imbratisata de tainele nopti.



Cu toate acestea, am constatat ca sunt doar eu, femeia, care stau in fiecare dimineata si in fiecare seara in fata colii albe de hartie, nascand din ganduri neadomite, povesti de iubire uitate, povesti despre viata, povesti despre moarte.



Am constatat ca pot sa fiu doar eu , femeia, care readuc la viata fantome uitate, ascunse cu dibacie in nu stiu care frunza a unui arbore genealogic



Fantomele sunt parte integranta a fiintei noastre , fac parte din amintirea noastra, sunt mosii si stramosii nostri sunt dovada ca noi existam, insa noi le-am uitat, am uitat de unde venim si nu stim incotro mergem.



Uneori trebuie doar sa ne amintim cine suntem, sa aducem la viata fantoma trecutului, deoarece uneori , ea este calauza spre viitor.



Am constatat ca sunt doar eu femeia, care dau nastere, nu doar pruncilor, ci si viselor.



Oameni au uitat sa viseze, pentru ca au uitat ce inseamna somnul, tihna, odihna.



Sunt momente, in care iti intinzi trupul obosit, pentru a te cufunda in acel somn vecin cu moartea, eu l-am numit somnul uitari si dormi si dormi si iar dormi si te trezesti intr-o zi ca esti batran, ca mana nu mai este atat de ferema, ca ai vorba tremurata, ca ochii nu mai vad lumina zilei, ci doar ceata noptilor, ca esti singur in patul cel alb, ce troneaza in mijlocul camerei de zi, ca portretele de familie, te privesc cu un zambet ingalbenit, de dupa sticla prafuita.



Cu toate ca mi-as fi dorit sa fiu un fluture mov cu aripi de catifea pururie, cu bataie de aripi abea perceptibila, cu toate ca as fi vrut sa fiu o floare, alintata de primele raze de soare, am constatat ca sunt doar o femeie, care a invatat sa spuna povesti, povesti de viata si de moarte, povesti nascute din lacrimi si durere, povesti nascute din zambete de copii, imbinandu-se armonios cu glasuri de ingeri pictati.



M-am trezit plangand din vis, caci fusesem flutue, floare, iar acum am ramasa doar femeie.
Cand eram mica mi-am dorit sa devin pictor si sa pictez in cele patru dimensiuni ale lumi vazute si nevazute. Apoi mi-am dort sa devin sculptor si sa ma joc cu lutul si sa creez chipuri, carora sa le dau nume si forma si culoare, apoi mi-am dorit sa pot stapani cuvintele, arta de a manevra cuvintele, apoi mi-am dorit sa devin scriitoare sa pot povesti tot ce nu puteam citi in carti.
Iata ani au trecut, acum sunt mare si nu am devenit nici pictor, nici sculptor, nici orator, dar nici romancier, asa cum imi doream.
O data cu trecerea anilor si cu aceste dorinte, adanc ingropate in suflet, am constatat ca pot sa pictez cu sentimente, ca pot sa modelez cu cuvinte si ca pot sa scriu cu ganduri.
Si tot o data cu trecerea anilor am invatat ca valoarea unui cuvant rostit din sultet spus la necaz sau in momente grele , valoreaza mai mult decat un discurs demagogic, rostit in momente de criza. Am invatat ca valoarea unui gest facut la furie, nu coincide cu valoare omului ce l-a facute , am invatat ca a cere nu e sinonim cu a primi. Am invatat ca oricat te-ai stradui, nu poti schimba curgerea timpului.
Am invatat ca lucrurile si evenimentele isi au bine stabilita traiectoria sau mai bine spus fiecare isi are momentul sau si ca tot ce are sa se intample se intampla.
Dar.....
am mai invatat ca daca Crezi si daca Speri si daca iti Doresti cu adevarat poti muta muntii din loc, poti schimba fata lumi intr-o clipita, caci gandul tau este acea bataie de aripi de fluture.

luni, 30 mai 2011

Carnavalul mastilor





Un carnaval al mastilor, o parada! Asa incepe orice sfarsit, cu "A fost o data" sau "Pe vremea aceeia...cand".



Am mai avut parte de inceputuri si de sfarsituri si sunt obisnuita, sunt pregatita, menirea mea in acest loc a luat sfarsit, iar misiunea mea o data incheiata , eu trebuie sa plec.



Da am sa plec si plec cu inima usoara, ca am facut si am actionat in conformitate cu ea, mu m-am lasat purtata de orgolii si castiguri desarte, poate dintre toti eu am castigat cel mai mult, am castigat dragostea si aprecierea acestor copii, mi-am castigat un loc sigur in inima lor si ca poate ma vor uita, peste o luna sau doua, dar ecoul cuvintelor si gandurilor mele le va ramane adanc intiparit in suflet, am obtinut ce am vrut, am vrut doar sa nu fiu uitata. Am vrut doar ca urma trecerii mele sa ramana intiparita in nisipul timpului.



Dar sa nu devin melodramatica, nu imi sta in fire.



Gata s-a sfarsit, poate va mai dura o luna sau doua sau poate trei, poate va mai fii un post ludiu, dar totul a luat sfarsit, Si stii cand se sfarseste? Cand omori in sufletul omului idealurile si visele, cand il fortezi sa isi plece grumazul, doar pentru simplul fapt ca tu, cel de dincolo de marele birou de mahon ai puterea. Cand il faci sa devina o masina tacuta, care rugineste sub povara cuvintelor nespuse



Nu imi voi pleca grumazul in fata nimanui, oricare ar fii consecintele, cand voi face acest lucru imi voi pierde dreptul de a te privi in ochi.



Gata s-a sfarsit, ne imbratisam, ne pupam , lunadu-ne la revedere cu promisiunea ca poate ne vom mai suna. DA...poate la sfantul asteapata!



Timp de 10 luni m-am trezit cu speranta ca e un nou inceput. Timp de 10 luni de zile am stiut ca pot muta muntii din loc si i-am mutat. Numai ca urma ramasa se va vedea deabea dupa plecarea mea.



Astazi pentru prima data in 10 luni de zile m-am trezit cu senzatia sfarsitului. Si totusi timpul meu deabea acum incepe!

sâmbătă, 28 mai 2011

Inceputuri

Ne-am cunoscut in urma cu un an, la sfarsitul unui septembrie uitat, fusese o toamna lunga si blanda , cu frunze rosiatice si soare molcom.
Am fost detasata pe o perioada nedeterminata in acel mic orasel de provincie, in care timpul parcase oprise in loc.
Imi amintesc linistea, pe care am savurat0o cu atata placere, o liniste si un calm, care ma invadau, cuprinzandu-mi toata fiinta, facandu-ma sa ma indragostesc de aceal oras de provincie , care fara sa imi dau seama devenea pe nesimtite o a doua casa pt mine.
Oamenii, multi, impanzeau faleza, ce se intindea pe toata lungimea bulevardului principal, unii se plimbau brat la brat, altii stateau pe banci frumos vopsite, relaxandu-se la umbra frunzelor de toamna, armonie si calm, acestea au fost cuvintele definitori.
Nu eram invatata, eu veneam dintr-o mare metropola, in care huruitul masinilor , pe caldaramul desfundat al soselelor se auzea pana tarziu in noapte.
Mi-am dat seama , ca o data cu venirea mea aici, o noua etapa din viata mea tocmai se profila la orizont. Inca nu imi dadeam seama de toate aceste schimbari ce vor apare in viata mea.
Eram tanara, u ca acuma nu as fi, eram speriata, as putea spune, exagerand putin, chiar usor ingrozita, dar si incantata in acelasi timp, eram departe de casa, dandu-mi-se posibilitatea sa zbor.
Bine, bine , sa zbor! Dar incotro?
Mi-am cumparat o inghetata, m-am asezat pe o banca si am inceput sa privesc acei oameni care se perindau prin fata oghilor mei.
A privi lumea este o meteahna pe care am capatat-o demult, cred ca in copilarie. De felul meu am fost un copil mai singuratic, nu ca mi-as fi dorit asta, dar asa a fost sa fie.
Pentru a nu ma plictisi, stateam la geam si priveam oamenii care se perindau pe sub castani din fata ferestrei mele.
Erau multe chipuri, unele noi, necunoscute, altele cunoscute, familiare, altele doar in trecere, unele erau preocupate, altele absente, altele vesele, altele triste,altele indiferente si atunci incercam sa imi imaginez , sa fac scenarii si sa inchipui intamplari functie de chipul pe care il vedeam.
Erau multe chipuri, multe fete si niciuna nu seamana cu cealalta, erau distincte, aveau ceva aparte si totusi ceva comun le lega.
La inceput a fost un joc, apoi a devenit un refugiu, cred ca faptu de a privi lumea si chipul oamenilor, a devenit un mecanism de aparare sau poate ca-l foloseam ca pe un moment in care sa caut cea mai buna solutie la o problema ,sau poate a devenit un refugiu de mine si de apasarea de fiecare zi, concentrandu-ma asupra altora, alteori a privi lumea inseamna a astepta acel ceva miraculos, un semn care sa iti schimbe viata.
Asa ca mi-am acordat acel moment, atat de necesar pentru a privi lumea.
Si nici de data aceasta instinctul nu m-a inselat

Prezenta



Stateam in fata clientului meu , un baiat de 18 ani, povestindu-i despre cum am vrut eu sa ma sinucid, dar nu am facut-o pentru ca mi-a fost frica

Gandul mi-a trecut prin minte de nenumarate ori, dar nu am avut puterea sa fac un asemenea fest.

In schimb , acest baiat a avut indrazneala sa incerce

Sinuciderea dincolo de conotatiile ei socio-moralo-religioase, este o provocare, o provovare a vietii, o lupta intre viata si moarte.

Moartea inseamna abdicare, uitare, oricum mori si nu mai stii nimic, ai murit , ai inchis ochii si gata; pe cand viata, viata...e cam greu de explicat ce inseamna viata, viata dincolo de lupta pentru supravietuire.

Pentru prima data in cei 33 de ani ai mei, am fost intrebata, daca am avut si eu astfel de ganduri, daca am simtit si eu, cum simte el, daca am avut si eu acel impuls.

Nimeni nu a mai facut-o pana acuma, de parca noi suntem undeva dincolo de capacitatea de a iubi si suferi, dincolo de durere.

Ciudat! Raspunsul meu era cheia pentru creerea unei bune relatii terapeutice si totusi dincolo de bunul psiholog si empaticul terapeut, sta omul.

Omul viu, omul care-si insoteste clientul, traind o data cu el, privind prin ochii lui, realitatea subiectiva si personala.

As fi vrut sa ii multumesc acestui tanar, care m-a intrebat pe un ton atat de firesc si sincer, interesat, daca am avut si eu aceasta traire a abandonului.

Raspunsul meu l-a multumit vizibil, atitudinea lui rigida s-a inmuiat, aducand note de blandete chipului sau, s-a relaxat in scaun si-a pus picior peste picior intrebandu-ma:

Pot sa fumez?

As prefera sa nu o faci, dar stiu ca ai nevoie de aceasta tigara!

Reintram in pielea psihologului, a specialistului.

Privindul cum isi aprinde tigara, cum scapara piatra de la bricheta, prin fata ochilor mi se derulau momentele aceli zile, cand intamplator ne-am cunoscut.

Dupa cum bine stiu, nimic nu este intamplator, dar asta e o alta poveste.

Arta de a fi!

S-a creat o mentalitate eronata, in jurul nostru al psihologilor, suntem o categorie noua pe piata munci si ne sitaum undeva intre doctori si popi
Da, suntem o categorie noua de oameni ai munci, o breasla noua si in continua formare si ca tot ce este nou, suntem priviti cu reticenta.
Nu cred ca as putea da o definitie a ceea ce inseamna psiholog, as putea spune cum simt eu ca ar trebu sa fie un psiholog.
Psihologul...! E un om ,in primul rand, un om care te ajuta,in al doilea rand, sa nu intelegeti acum ca acest ajutor ar fii , ca va da solutia la probleme, el este acolo pentru tine, te insoteste, nu te lasa sa fii singur.
Din cate mi-am putut da eu seama, singuratatea este marea problema , marea cauza.
Pana si Dumnezeu a dat pe Pamantul acesta cate doua exemplare din fiecare specie, asemanatoare, ca sa nu fie singure. Nici omul nu ar trebuii sa fie singur si sa traiasca in cuplu, in comunitate, numai ca realitatea ne ofera si altceva si pentru acest altceva am aparut noi, psihologi.
Si la ce te ajuta psihologul?,ar putea intreba cei curiosi.
Te ajuta, sa tegasesti pe tine, te ajuta sa iti gasesti capacitatea de a iubii si de a ierta, precum si puterea de a merge mai departe.
Dar nu ma voi lansa intr-o pledoarie a ceea ce inseama psiholog

Pledoarie petru sinucigasi








Te-ai gandit vreodata sa te sinucizi?
Da, de multe ori!
Si totusi te-a oprit ceva?
Teama! Frica!
Frica de moarte?
O nu frica de moarte! Frica ca voi lasa lucrurile neterminate. Frica ca lasa un gol imens in sufletul copilului meu. Un gol pe care nimeni si nimic nu-l va putea umple. frica ca nu va mai avea o mama, care sa o mangaie, cand plange, care sa o stranga la pieptul ei , cand ii este dor, care sa o incalzeasca cu rasuflarea ei ,cand ii este frig, care sa fie cu ea, cand este singura!
DA! m-am gandit de multe ori sa ma sinucid
Si totusi m-a oprit ceva? Dar ce?
Mi-a fost frica de durere, imi este teama , inspecial de durerea fizica, pot suporta orice, numai durerea fizica nu.
Daca as fi ales sa ma sinucid, as fi ales o cale mai blanda, daca pot o pot numii asa,sa adorm , sa nu ma mai trezesc, ccred ca toti visaza la o astfel de moarte!
Oricum durerea pe care o las in urma este ininit mai mare , tu cel care mori, mori si gata, nu mai stii nimic, ai inchis ochii si gata.
Nu am recurs la acest gest, dintr-un singur motiv, mi-am dorit ca copilul meu sa aiba mama, cred ca am spus tot prin aceasta fraza.
M-am gandit de multe ori sa ma sinucid, aceste ganduri apareau destul de frecvent...erau zile, cand imi tineam copilul in brate, ganduri dintre , eram debusolata, speriata, ingrozita si efectiv nu stiam ce sa fac, singuratatea ma coplesea, invaluindu-ma in mantia disperari, un singur gand ramanea insa viu , satornic, ca as putea sa renunt la toate si sa alunec in uitare. Atunci imi priveam copilul, o strangeam la piept si uite asa mai faceam un pas catre o noua zi.
M-am gandit adesea sa ma sinucid, motivele , unele mai plauzibile, altele puerile, dar cine sta sa aprecieze subiectivitatea sau obiectivitaea acestora: esecuri, decepti, pierderi, respingeri, vorbe goale sau defaimatoare, au fost multe motive care ar fi putut sa ma determine sa fac gestul si gata.
Si totusi nu am recurs la acest gest, motivatia:copilul meu trebuia sa aiba mama.
Nu sunt o mama extraordinara, poate nu sunt mama pe care si-a dorit-o, inca nu mi-a spus ca si-ar dori o alta mama, dar in ciuda esecurilor, deceptiilor, respingerilor, a uvintelor intamplatoare, voi ramane mama ei.
Ciudat tanarul din fata mea, imi punea o serie de intrebari, intrebari pe care si eu la randul meu le pusesem ne nenumarate ori, altor sute de persoane , care imi trecusera pragul cabinetului.
As fi putut sa ii replic sec prin acea fraza stereotip "nu eu sunt clientul aici, nu eu trebuie sa raspund", as fi inchis orice posibilitate de comunicare, dar am considerat ca e bine sa-i impartasesc experienta mea, nu eram sigura daca e bine sau nu, ce faceam. Asa am simtit in acel moment si asa am facut, simteam ca rasspunsul meu l-ar putea ajuta, l-ar putea ajuta sa iasa din gaoacea in care se ascunsese in ultimi 6 ani.

duminică, 22 mai 2011

Despre nimic



Oare ce as putea scrie in 4 minute, caci doar atat mi-a mai ramas pana sa incep o noua zi!
Totul este calculat la minut, la secunda, la miime de secunda, timpul trece atat de repede si este atat de pretios incat vreau sa fructific cat mai bine cele 4 minute ramase pana sa incep sa ma pregatesc pentru o noua zi.
Uite deja s-a scurs un minut si jumatate si eu nu am spus inca nimic concret, ceva valoros pentru cititorii mei, care or fii acei cititori!
Toata viata mi-am dorit sa scriu, visul meu cel mai drag, visul copilariei mele a fost sa devin scriitoare. Poate unii ar rade de mine, pentru ca nu mi-am integrat anumite reguli gramaticale, ei si ce, nu ma deranjeaza acest lucru, pentru asta exista critici sau corectori si nu am de gand sa le iau painea de la guar pt a arata ca sunt o persoana corecta din punct de vedere gramatical.
Prefer greslile gramaticate in locul celor morale, am avut o confruntare pe aceasta tema si pt ca sunt si ma consider o persoana corecta , uneori prea corecta si din aceasta cauza mai pierd din cand in cand , scazand in ochii celor din jurul meu, bine ca nu scad in proprii mei ochi.
Dar era vb de confruntare, de etica si deontologie, am castigat.
Suna a lauda tot ce am scris mai sus, poate este sau poate este o relatare scrisa a proprei mele valori .
Stiu cat de important este sa fiu corecta in tot ceea ce fac si mai stiu ca estista si reversul medaliei si mai stiu ca cu ce maina dai , cu aceiasi mana primesti.
Imi este dor sa scriu, mi-am dorit sa devin un bun scriitor, asa cum mi-am drit sa devin un bun psiholog, cele doua roluri se impletesc si se imbina armonios, iar una fara alta nu se poate-iarasi un dezcord gramatical
Pana data viitoare... sa aveti parte de i zi minunata!