Lacrima

E noape, o noapte neagra fara stele. Strazile erau pusti, lucind in lumina laptoasa a felinarelor. Sunetul unor pasi pe caldaram , ma facura sa ma trezesc din visare. Era ea , Eva, se apropia cu pasi siguri si egali de locul unde ma aflam.

Si deodata tacere! Un suspin, despica tacerea noptii in doua, apoi altul si un altul. Am privit uluit in zare, nimic. Am incercat sa imi acomodez ochii , nu puteam vedea nimic, auzeam doar sunetul provocat de suspinele nopti. M-am lasat ghidat de acel sunet , stiam ca este ea, dar nu o puteam vedea.

La adopstul umbrei, unuia din multele felinare ce impanzeau faleza, se afla ea, Eva, privirea ei ratacea departe, mult prea departe, decat as fi putut eu vreodata sa vad. Plangea, statea nemiscata, parca era o stana de piatra, dar nu era. Statea si plangea.

Lacrimi mari se prelimgeau pe obrazul ei, lacrimi, care se transformau in margaritatre.Nu facea nici un efort sa le stearga.

O vazusem de nenumarate ori pe aceasta femeie plangand, suspinele ei frangandu-se in cele patru zari.

Nu puteam intelege, de unde gaseste atatea lacrimi! Oare de unde vin lacrimile femeii? De unde vine acea capacitate de a plange, de a iubi si de a suferi.

Am ridicat ochii spre cer si l-am vazut pe Dumnezeu, zambind.

Eu cel care va povestesc sunt un inger, ingerul lui Dumnezeu, numele meu e Mihail si poate din curiozitate am pornit sa urmaresc aceasta creatura stranie, ce se numeste femeie.

Ea nu ma cunoaste, poate uneori mi-a simtit prezenta in viata ei, dar eu o cunosc, inca de atunci, de la inceputuri.

Am vazut-o nascandu-si pruncii in durere si suferinta si lacrimand , cand ii strangea la piept, am vazut-o muncind sub un soare arzator, alaturi de cel pe care il numea sot, am vazut-o sacrificandu-si viata pentru cel pe care il iubea,am vazut-o umilita si lovita de duritatea vorbelor celor in care crezuse, am vazut-o cum arde ca o flacara in noptile fara luna . Era tot timpul altfel, era vie, lumiioasa, tacuta, intunecata un singur lucru ramanea neschimbat, lacrima.
Lacrima aceia m-a fascinat, eram curios, vroiam sa stiu de unde vine.

Imi amintesc, cand am vazut-o schingiuita pentru un motiv oarecare, sangele ii siroia pe spatele-i alb ca laptele, contrastand izbiror cu mizeria lumii in care traia, s-a ridicat, alergand la micutii ei, cu ochi de smoala, i-a imbratisat, soptindu-le ca totul va fi bine. Parea ca moare isi strangea la piept copiii si au ramas asa mult timp, ca o statuie muta a durerii. Ma inselam amarnic, femeia plangea.

Nu mai intelegeam nimic, plangea cand era fericita, plangea cand iubea , plangea cand suferea.
Si acum o vad din non plangand! Oare cat mai poate sa planga? Si totusi plansul ei il bucura pe Dumnezeu!

Dumnezeu imi citise gandul si imi dete un raspuns la care nu m-as fi putut gandi niciodata: Atunci cand o femeie plange, lumea devine mai buna. Iar cand plansul femeii nu va mai exista si noaptea nu va mai fii despicata se suspinul ei , lumea va murii!